Instalare sisteme de interfonie

          În concordanţă cu standardele noi de viaţă din ce in ce mai ridicate şi cu o evaluare realistă a riscului pe care îl presupune proprietatea, sistemele de interfonie respectiv de videointerfonie s-au transformat dintr-un produs de lux intr-o necesitate ce completeaza nevoia de securitate a spatiului privat. 
          Designul atractiv al videointerfoanelor le face mai dorite în orice decor, iar imaginea video redată poate fi de tip color sau alb-negru. 
          Sistemele de interfonie sau videointerfonie sunt formate din următoarele componente: 
          - post exterior - se instalează în imediata apropiere a uşii principale de acces spre imobil sau în exteriorul proprietăţii la mică distanţă de poarta pietonală. Prin intermediul postului de exterior se crează comunicarea audio (audio-video) cu persoana ce solicită accesul spre proprietatea dumneavoastră. Aceste panouri de exterior pot fi de tip îngropat sau aplicat, prevazute cu unul sau mai multe butoane de acces pentru una sau mai multe familii ce locuiesc în acelaş imobil, opţional putând avea tastatură sau cititor de cartelă pentru deschiderea porţii. 
          - postul de interior - se instalează în funcţie de opţiunile beneficiarului. Crează comunicarea (audio-video) cu persoana din exteriorul clădirii. Poate fi de tip mobil sau fix (staţionar), model pentru fixarea pe perete, pentru birou, etc. Poate comunica numai cu postul exterior sau şi cu alte posturi interioare conectate în acelaş sistem (intercomunicaţie). Este prevăzut cu buton de acţionare a yalei electromagnetice (pentru deschiderea porţii sau a uşii de acces). Posturile de interior pot fi clasice cu buoane de comanda sau intr-un design modern cu ecran tip touch-screen. 
          - yala electromagnetică/zăvor electromagnetic/ dispozitiv de blocare şi deblocare - se instalează la poartă sau uşa principală de acces spre imobilul beneficiarului pentru acţionarea deschiderii acesteia de la postul de interior. Aceasta poate fi de tip îngropat sau aplicat. 
          - sursa de alimentare – reprezintă partea principală de energie a sistemului, aceasta/acestea alimentând postul extern şi postul intern, inclusiv dispozitivul de deblocare a uşii.

         Firma noastra va asigura instalarea si intretinerea sistemelor de interfonie respectiv videointerfonie, asigurand si o adaptarea nevoilor dumneavoastra la ceea ce este mai nou si potrivit dorintelor de moment si viitoare.